• Fotoliu SANCAL – Hera

    Hera este un fotoliu de dimensiuni mici, complet îmbrăcat, cu husă disponibilă într-o foarte mare varietate de materiale textile sau din piele.

    Grație proporțiilor atent studiate și echilibrate, este o piesă de mobilier care își poate dovedi utilitatea în diverse aranjamente interioare. Un design dominat de linii dinamice, tinerești, susținut de tonurile și nuanțele pline de vitalitate.

  • Fotoliu SANCAL – CASTA

    José Manuel Ferrero de la Estudi{H}ac prezintă o colecție inspirată de unul dintre instrumentele emblematice ale Spaniei – castanieta.
    La fel cum acest instrument este compus din două jumătăți de cochilie, și fotoliul este compus din două structuri metalice gemene, care se reunesc în forma finală.

    Construcția este una deosebit de ușoară, o îndepărtare radicală de abordarea tradițională în designul unui fotoliu-greoi, cu picioare masive. Mixul de materiale folosite (oțelul pentru structură, lemn la mânere, textil pentru cover) oferă un contrast plăcut și reconfirma aspectul estetic inedit.

  • Fotoliu SANCAL – Nido

    Nido, cuvânt spaniol pentru “cuib”, te duce cu gândul la confort, siguranță și emoții pozitive. Acestea au fost inspirația designerului Rafa García atunci când a creat această piesă de mobilier.

    “Cuibul” este susținut de rama din frasin lucrată manual, care se continuă în partea cotierelor cu “ramuri”, într-un echilibru specific natural. Sunt disponibile și ca alternativă picioare de susținere cu finisaje metalice, în nuanța mată. Culori disponibile sunt negru, gri sau maro.

    Partea din spate și părtile laterale ale zonei netapițate sunt adaptate pentru a scoate în evidentă liniile fotoliului în timp ce zona de relaxare este moale și confortabilă.